Niki and the Dove @ KOKO, Londra

20feb.12

Ca să nu-mi scoateți ochii la final, vă avertizez de la bun început: nu-mi plac deloc pisicile (și pisicelile), mă pierd cu firea când trec pe lângă vreun skatepark (și-mi sucesc gâtul) și, contrar spiritului de frondă, nu mă-ncântă deloc vocile feminine. Deși spun asta cu mâna pe inimă și folderul de muzici (3 vocale feminine în 1 354 foldere), când vine vorba de Karin Dreijer Andersson mă declar fanul #1. Și poate tocmai în lumina celor de mai sus, ce zic cântărește mai mult. Ba chiar, undeva în 2010, am mers atât de departe până la a plănui un drum la Londra, pentru una dintre rarele ei apariții live, de data aceea sub numele Fever Ray. Să nu-mi fi pierdut locul de muncă la scurt timp (mulțumesc, Wall Street), n-aș aștepta acum cu sufletul la gură noul album The Knife și cele câteva improbabile concerte de promovare pentru a-mi lua revanșa mult așteptată.

De plictiseala așteptării sau de dorul unei Suedii  pe care-o cunosc mai mult din showroom-ul Ikea și-un playlist, am fost cumva și eu prinsă de mirajul Niki and the Dove (la fel ca și BBC Sound of 2012, unde au ocupat un onorabil, zic eu, loc 5)

Asta, la care se adaugă vocea glacială a vocalistei Malin Dahlström, dar și ultimul lor videoclip aerialo-SF The Fox de pe albumul de debut Instinct ce se va lansa pe 17 mai, m-au scos din casă-ntr-o sâmbătă seara la KOKO (printre altele, și fost teatru de varietăți inaugurat în 1900, cu de-alde Charlie Chaplin printre obișnuiții scenei).

Experiența anterioară în producțiile teatrale și de dans pare că și-a spus cuvântul (Niki and the Dove au început să întregistreze împreună la începutul lui 2010): cumva, obscur și ascuns, publicul a făcut parte din spectacol.

Iar aici se cere o paranteză: concertul a fost parte din Annie Mac Presents Nights, ceva serie de petreceri cu muzici care, mie personal, îmi dau dureri de cap: bumți, bumți. Iar publicul de gen a făcut concurență serioasă oricărei discoteci ținute-n caminele culturale comunale: pene, ștrasuri, pachete de mușchi cu sfârcurile la vedere (încă visez urât), gene false, piele. Sau, dacă stau bine și mă gândesc, oricărei grădini zoologice.

Uitându-mă-n jur, recunosc că m-am întrebat CINE a book-uit acest gig. Apoi, am avut senzația că totul a fost de fapt o strategie subversivă: acest public împănato-pestriț a fost ales special pentru a fi butaforia unei reprezentații magice în care spiritul viking Niki and the Dove a coborât să civilizeze mulțimea de pene și pectorali. Însă, dacă e să mă-ntrebați pe mine, trucul cu batista și porumbelul a fost un eșec total. Publicul n-a fost nici transformat, darămite făcut să dispară.

Și totuși, electro goth pop suedez: pentru mine a fost suficient. Nu vă-ntrebați și voi uneori ce se petrece-n Suedia? * Am stat un an peste bătătură, în Danemarca, și vă zic cu mâna pe inimă că daca-ți fi dat drumul la radio, ați fi plâns până și după Radio 21.

* și Canada

text: Anamaria

Filed under: După concert   |  Leave a Comment
Etichete:BBC Sound 2012, KOKO, Londra, Niki and the Dove, The Knife